Dacă auzim că cineva ne-a blestemat, nu trebuie să cădem în disperare. Blestemul poate prinde rădăcini doar în omul care nu este unit cu Hristos. Dacă blestemul ar rodi în orice om, chiar şi în cel ce s-a unit cu Hristos, ar însemna că diavolul este mai puternic decât Dumnezeu. Ori acest lucru este neadevărat, căci nu poate creatura să fie superioară Creatorului.

Blestemul a fost considerat de ştiinţa modernă ca făcând parte din credinţa popoarelor primitive. Se pierde din vedere că Scriptura  ne descoperă că însuşi Dumnezeu a blestemat. Mai întâi l-a blestemat pe şarpe pentru că i-a ispitit pe Adam şi pe Eva, apoi a blestemat şi pământul în care aveau să trăiască oamenii după cădere: “Blestemat să fie pământul din pricina ta! În dureri te vei hrăni din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi, şi tu cu iarba câmpului te vei hrăni. Întru sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce!” (Facerea: 3,17-19). Blestemul asupra omului este dat pentru prima dată asupra lui Cain, după ce acesta l-a ucis pe fratele său Abel: “…blestemat eşti tu de pământul care şi-a deschis gura să primească sângele fratelui tău … Pribeag şi fugar vei fi pe pământ!” (Facerea: 4, 9-12). Precizam că uciderea semenului aduce blestemul şi nu neascularea faţă de porunca dată de Dumnezeu de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului.

Sfinţii Părinţi mărturisesc că cel mai uşor lucru pe care îl poate face omul este să se mântuiască, pentru că acesta este potrivit firii. Dar din cauza păcatului, ni se pare că mântuirea este cel mai greu lucru de realizat. Aşa ne putem explica de ce omului îi este mai uşor să facă rău şi să blesteme. E bine să ne amintim neîncetat că a binecuvanta este firescul omului.

-Mark Twain-

Şi avem în minte imaginile ce apar constant în media … Eva muşcând din măr, apoi dându-i şi lui Adam!

Foarte puţini sunt cei ce au citit Biblia, iar din aceia şi mai puţini sunt cei ce au fost atenţi la ce au citit! Nicăieri în Sfânta Scriptură nu este pomenit fructul “măr” ca fiind fructul oprit şi din cauza căruia au fost izgoniţi din Rai.

sursa: Biblia Ortodoxă

Facere cap. 2 versetul 8 – 9:

Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise.

Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.

Facere cap. 3 versetul 1 – 6:

Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: “Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?”

Iar femeia a zis către şarpe: “Roade din pomii raiului putem să mâncăm;

Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: “Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”

Atunci şarpele a zis către femeie: “Nu, nu veţi muri!

Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.

De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.

Când a apărut specificat fructul? De ce tocmai mărul? Nici măcar nu era un fruct întâlnit în zona “poporului ales”, adică a evreilor?

Dacă ştie cineva cine este cel ce a venit cu această inovaţie, îl rog să lase un comment, că-s tare curios!