Decalog Urban

Ortodocşii îl sărbătoresc, marţi, pe prorocul Ilie Tesviteanul, considerat începând cu anul 1913 ocrotitorul şi patronul aviatorilor, preoţii explicând acest fapt datorită “felului în care s-a săvârşit din viaţă, purtat în văzduh pe un car de foc”.

Marinus was born Marina in the 6th century. Her father wanted to join a monastery (Monastery of Qannoubine, in the Holy Valley, Lebanon) so he took his daughter – disguised as a boy – with him. Both were admitted and became monks. After living in the monastery for a number of years, it became necessary for both father and daughter to travel. Whilst staying at an inn, the innkeeper’s wayward daughter was attracted to Brother Marinus and tried to seduce her. When Marinus refused the advances, the innkeeper’s daughter claimed that “he” had seduced her and she was pregnant. Marinus refused to debunk the claims by showing that she was, in fact, female, and she was kicked out of the monastery. She lived outside the monastery walls begging. To make matters worse, Marinus was forced to take custody of the child and raise him. She remained there, raising the child, performing harsh penances, and undertaking menial jobs. It was not until her death that her sex was finally revealed. Marinus is revered as a saint in the Roman Catholic, and Orthodox Churches. She is known as Saint Marina the Monk.

Iată cum îl descrie Grigore Ureche în cronica sa: “Fost-au acest Ştefan, om nu mare la statu, mânios, şi degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omorâia fara giudeţ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneşu şi lucrul său ştia a-l acoperi şi unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia şi unde-l biruiau alţii nu pierdea nădejdea că ştiindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui şi fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăşti cum se tâmplă: din pom bun roade bune or să iasă.”

Leonidas şi-a îmbrăcat soldaţii în haine roşii, să nu li se vadă sângele şiroind pe trupuri. Ascunde-ţi rănile, pentru că ele dau speranţă duşmanului.

Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe 21 mai, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena.

Cum despre Sfântul Împărat Constantin se ştiu foarte multe, astăzi o să citim despre mama sa Elena.

Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia. În anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la îndemnul împăratului Diocletian, divorţează de împărăteasa Elena. Aceasta nu se recăsătoreşte, ci trăieşte departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său.  A reuşit să descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost răstignit Hristos. Potrivit tradiţiei, în urma săpăturilor s-au găsit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost răstignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a înviat în momentul în care a fost atins de Crucea Domnului. La 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea şi a înălţat-o în faţa mulţimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci în calendarul creştin.

Împărăteasa Elena a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte locaşuri.

Numele Constantin este de origine latină şi vine de la constans, constantis (“constant”, “ferm”).

Elena – Străvechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane (“torţă”, “făclie”, dar şi “foc sacru”, la sărbătorile numite Heleneia, dedicate zeiţei Artemis), iar de alţii prin gr. hele (“lumina arzătoare a soarelui”).

La mulţi ani tuturor celor care poartă aceste nume!

The Buddha died of old age, when he was eighty years old. The death was triggered by his body reaction to a dish of wild mushroom. He died peacefully and mindfully.

Sub denumirea de mauri erau cunoscute triburile de berberi  nomazi din Africa de Nord, care au fost convertiţi la Islam de arabi în secolul VII şi care i-au sprijinit pe arabi în cucerirea peninsulei iberice ca trupe de luptă. De asemenea, în antichitate romanii  şi cartaginezii  îi numeau mauri pe băştinaşii berberi din nordul Africii. Termenul a fost aplicat la început berberilor iar apoi cuceritorilor musulmani. În urma expansiunii imperiului arab şi a cuceririlor, cuvântul mauri desemna toţi arabii în literatura medievală europeană. Etimologia în limba română indică sursa latină “maurus” care a fost preluat în multe dintre limbile Europei, cum ar fi franţuzescu “maure”, formă care se regăseşte şi în engleză sau germană.

Cesare s-a născut într-o frumoasa zi de septembrie a anului 1475, ca fiu al Papei Alexandru al VI-lea şi al amantei acestuia, rafinata curtezană romană, Vannozza dei Cattani. Alături de fraţii lui, Juan, Lucrezia şi Giuffre, Cesare a primit o educaţie aleasă, Rodrigo Borgia, pe atunci un cardinal influent, nepotul favorit al Papei Calixt al III-lea, îngrijindu-se să-i asigure cei mai buni profesori şi să-i ofere condiţii propice pentru învăţătură.

Cesare a învăţat la universităţile din Perugia şi Pisa, dovedind un interes aparte faţă de arhitectură, mai ales faţă de cea militară. Iniţial, Cesare a fost destinat de tatăl său, care îl şi vedea Papa într-o zi, unei cariere ecleziastice. De aceea, prin intervenţia lui Alexandru al VI-lea, tânărul a fost ales arhiepiscop de Valencia, în 1492, şi a primit pălăria de cardinal un an mai târziu, la doar 19 de ani, sfidând toate regulile bisericeşti. Curând, va intra în viaţa politică a Cetăţii Eterne, remarcându-se prin abilitate, inteligenţă, şiretenie şi nu în ultimul rând, printr-o rafinată cruzime.

De asemenea, au curs râuri de cerneală despre presupusa relaţie incestuoasă dintre el şi sora lui Lucrezia, relaţie încurajată de desfrânatul lor părinte, cel care ar fi îndemnat-o chiar pe splendida sa fiică să-şi ofere fecioria fratelui mai mare! Deşi între Cesare şi Lucrezia a existat, într-adevar, o relaţie specială de prietenie, nimic nu ne îndreptăţeşte să credem că a fost vorba şi de legături de natură erotică. Săruturile pe care le schimbau şi care sunt certificate de numeroase mărturii, nu reprezintă o dovadă în acest sens: nu trebuie uitat că în Evul Mediu, sărutul pe gură era foarte uzitat, ca o dovadă de prietenie sinceră, chiar şi între bărbaţi, şi chiar şi între clerici.

În iulie 1497, Cesare a mers la Neapole, ca legat papal, şi l-a încoronat rege pe Ferdinand de Aragon. El ar fi dorit să o ia în căsătorie pe fiica acestuia, Carlotta, dar regele nici nu a vrut să audă de o alianţă cu „un popă, bastard de popă”. În august 1498, el a cerut consistoriului cardinalilor să accepte renunţarea sa la pălăria de cardinal, şi pe 1 octombrie, a pornit spre Franţa, ducând cu el bula papală prin care se anula mariajul regelui Ludovic al XII-lea cu Ioana de Franţa.

Ducând o politică abilă de războaie şi alianţe, Cesare a reuşit să cucerească întreaga provincie Romagna, alipind-o domeniilor papale. El spera să realizeze, într-o primă fază, un stat puternic în centrul peninsulei, după care să unifice Italia.

Venirea la tron a lui Ludovic al XII-lea a însemnat începutul sfârşitului pentru Cesare Borgia. Noul suveran francez nu mai era dispus să scape Italia din mână, cedând-o altcuiva, fie el chiar şi italian. Înţelegând că fiul Papei este un om prea inteligent şi prea mândru ca să dorească unificarea Italiei pentru a o pune sub protecţia franceză, Ludovic al XII-lea i-a retras sprijinul. Iniţiativa aceasta nu a rămas fără urmări; în 1502, mai mulţi condottieri ce luptau în subordinea lui Borgia, au conspirat împotriva lui, încercând să-l asasineze.

Abilul Cesare a înnăbuşit însă acest complot, rămas în istorie drept „revolta de la castelul Magione”, şi i-a prins pe trădători în propria lor capcană: Cesare i-a invitat să petreacă Crăciunul la reşedinţa sa şi, în toiul petrecerii, i-a făcut prizonieri. Doi dintre conspiratori, Vitellozzo Vitelli şi Oliverotto da Fermo, cei mai faimoşi condottieri ai Italiei din acea vreme, au fost spânzuraţi în pivniţele castelului, pe 31 decembrie 1502.

Cariera strălucită a lui Cesare s-a încheiat odată cu moartea Papei Alexandru al VI-lea. Deposedat de toate domeniile, Cesare a plecat mai întâi la Neapole şi de aici în Spania, patria strămoşilor săi. Ludovic al XII-lea al Franţei l-a deposedat de titlul de duce şi de domeniul de Valentinois. Singurul refugiu rămânea curtea regelui Navarrei, unde Cesare a reuşit să fugă din prizonierat, la 25 octombrie 1506.

Pe 12 martie 1507, viteazul şi inteligentul prinţ renascentist sfârşea, răpus de un foc de muschetă, într-o ciocnire minoră cu rebelul conte de Lerin, la Viana, pe teritoriul Navarrei. Luptând pentru o cauză ce-i era cu totul străină, într-un regiment spaniol, sub un nume de împrumut, spre a nu i se cunoaşte adevărata identitate.

Unii o consideră doar o victimă a capilor familiei sale, alţii o criminală feroce, ca fratele ei, Cesare, şi tatăl lor, Papa Alexandru al VI-lea. Însă, cu siguranţă, Lucrezia, rodul iubirii dintre Papa Alexandru al VI-lea şi amanta lui, contesa Vannozza dei Cattanei, era socotită o femeie frumoasă.

Se spune că nimeni nu a rezistat farmecelor sale, primii ei amanţi fiind fratele ei Cesare şi chiar tatăl lor! Vannozza nu a avut cum să o ferească de poftele incestuoase, retrăgându-se la un conac după ce Papa a înlocuit-o cu Giulia Orsino, La Bella, considerată cea mai frumoasă femeie a epocii. Blonda şi ingenua Lucrezia a rămas sub oblăduirea Giuliei, împrietenindu-se cu „concubina Papei”, cum o numea târgul, sau, în batjocură, „mireasa lui Hristos”.

Aceasta a învăţat-o arta curtezanelor. La 13 ani, când abia se întrezărea femeia din ea, a fost căsătorită cu Giovanni Sforza, în vârstă de 26 de ani. Ceremonia a fost organizată de amanta Papei, care a invitat toate curtezanele Romei, cu tot cu “peştii” şi amanţii lor celebri.

Lucrezia a fost la cheremul tatălui şi fratelui Cesare, care îi găseau soţi şi o divorţau după interesele lor. Mai mult decât atât, o făceau părtaşă la crimele lor. Se spune că Lucrezia ar fi avut un inel cu un lăcaş pentru otravă, din care picura în cupele cardinalilor “non grata” la banchetele organizate de Papa Alexandru al VI-lea şi Cesare.

În urma celor trei căsătorii impuse, ea a născut şase copii, şi încă unul din flori. O renumită descendentă a Lucreziei Borgia este actriţa Brooke Shields, prin bunica paternă, Marina Torlonia di Civitella-Cesi.

Rodrigo Borgia, cunoscut sub numele de papa Alexandru al VI-lea, a fost un personaj istoric foarte controversat. Papa şi fiul său Cezar aspirau la moştenirea cardinalului Adriano da Cornetto, care trecea drept cel mai bogat dintre cardinali. Dar cum bătrânul nu se mai hotăra să moară, se gândiră să folosească prilejul unei petreceri la ţară pentru a-l otrăvi.

Otrava a fost vărsată într-o sticlă de vin destinată anume cardinalului, dar întâmplarea a făcut ca paharnicul care ştia secretul sticlelor să lipsească în momentul în care papa, sosit mai devreme, ceru să bea: un alt servitor îi dădu sticla cu vin otrăvit! Otrava îşi făcu efectul abia câteva zile mai târziu.

Se încercară tot felul de remedii: antidoturi, băi în apă îngheţată. Unii pretind că, ajuns la disperare. Alexandru al Vl-lea a pus să fie spintecat un catâr şi s-a tăvălit în măruntaiele lui. Nimic nu ajută. Papa muri pe 18 august 1503 în cele mai cumplite dureri. “Corpul începuse să-i putrezească, făcea spume la gură cum face o oală pusă pe foc şi asta a durat până l-au îngropat. Se şi umflase îngrozitor, de nici nu mai semăna a om”, povesteşte un martor. Cadavrul său trezea o asemenea scârbă, încât nimeni nu voia să-l atingă. Un hamal a fost cel care a tras catafalcul, cu ajutorul unei funii, până la mormânt.