Liga Scriitorilor din România a cerut Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, canonizarea poetului Mihai Eminescu ca sfânt în calendarul ortodox român.
Potrivit reprezentanţilor Ligii, Eminescu merită canonizat din mai multe motive, printre care se numără şi faptul că din cele 46 de volume cu aproximativ 14.000 de file scrise de poet şi aflate la Academia Română “razbate spiritul naţional-ortodox”.
“Mihai Eminescu se trage dintr-o familie ortodoxă, caminarul Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, provenea dintr-o familie de ţărani români-ortodocşi din nordul Moldovei şi Raluca Eminovici, mama poetului, născută Jurascu, era ortodoxă”, se arată în scrisoarea trimisă Patriarhului Daniel.
De asemenea, Liga Scriitorilor din Romania a precizat că Mihai Eminescu a urmat, între anii 1858-1860, şcoala primară Naţional Hauptschule (Şcoală Primară Ortodoxă Orientală) din Cernauţi şi că, în poeziile şi articolele de presă, în căutari ştiinţifice şi studii filosofice, “Eminescu reaminteşte, mereu, de prima imagine văzută la naşterea sa, un Hristos blând şi iubitor, luminat la chip de o lumină de candelă”.
“Mihai Eminescu a scris multe poezii cu temă religioasă şi a introdus în literatura noastră limba literară, care şi-a găsit sălaş şi în Biserica Ortodoxă Română. În întreaga operă a poetului descoperim fibra morală şi religioasă a neamului nostru, iar poetul naţional a devenit simbolul spiritualităţii româneşti în sânul căreia se află ca stâlp al românismului Biserica Ortodoxă Română”, se arată în scrisoarea adresată PF Daniel.
via stirileprotv.ro
Pentru evrei, ultima lună a anului a stat sub semnul unei alte sărbători – Hanuka, marcată de pe 4 decembrie. Aceasta a durat opt zile şi a comemorat victoria macabeilor asupra monarhiei seleucide din Siria, care încerca să elenizeze popoarele de sub dominaţia ei.
Marcată de tradiţionala ceremonie a aprinderii celor opt lumânări pentru fiecare dintre zilele sărbătorii, Hanuka a fost şi un prilej de serbări cu cântece şi jocuri, devenind în ultima vreme un substitut al Crăciunului pentru copiii evrei crescuţi într-un mediu creştin. Cât priveşte anul nou, pentru evrei, acesta a început în septembrie.
“În acea perioadă, stăm în Sinagogă şi ne rugăm pentru pacea generală şi pentru bunăstarea Terrei. Nu se fac petreceri. Oricum însă, pe 31 decembrie ne vom bucura alături de oamenii din toată lumea”. dl Pincu Kaiserman, liderul Comunităţii Evreieşti.
Creştinii, începând cu data de 25 decembrie, serbează timp de 3 zile Naşterea Domnului Iisus Hristos (Crăciunul).
Evanghelia dupa Matei cap. 2, v. 1-12
“Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: “Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel”. Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.”
Despre cum s-a ajuns la alegerea datei de 25 decembrie pentru a serba această mare sărbătoare creştină, am spus aici!
Pentru comunitatea musulmană, ultimele zile ale lui decembrie, începând cu 20, sunt momente de bucurie. Membrii acesteia comemorează Sărbătoarea Sacrificiului, care durează 4 zile şi vine să aducă aminte de Abraham, care a fost gata să-şi jertfească primul născut, la porunca lui Dumnezeu.
“La Sărbătoarea Sacrificiului se jertfeşte o oaie, o capră, o cămilă, ce are fiecare. Totul este ca animalul să fie fără meteahnă, fără nici o problemă de sănătate. O treime din jertfă se păstrează, iar alte două treimi se dau săracilor. La moscheea din Iaşi nu avem cum sacrifica toţi animale, însă le trimitem bani la cei care nu au şi ei îşi cumpără. În acele zile ne vizităm între noi, stăm la masă şi ne facem cadouri. Copiii primesc de obicei bani, iar pe masă punem ceaiuri, băuturi nonalcoolice şi dulciuri. Mâncăm şi friptură, însă nu porc şi nici din animale care au gheare. De sărbătoarea aceasta fiecare poartă haine noi, pe care le cumpără special ca să se îmbrace acum”. dr. Fawaz El-Agha, reprezentantul comunităţii islamice în Iaşi.
Musulmanii cred că voinţa divină le cere să nu consume băuturi alcoolice şi să nu mănânce carne de porc. Una dintre explicaţiile acestei restricţii este şi faptul că, în majoritatea statelor de religie islamică, este foarte cald, iar consumul de băuturi alcoolice şi de carne grasă ar fi o adevărată problemă pentru sănătate.
“Consumul de alcool nu aduce numai fericire, ci şi lucruri rele. Noi suntem un popor foarte bucuros, nu avem nevoie de băutură alcoolică. Ne întâlnim, mâncăm cât să ne ajungă, participăm la petreceri cu muzică la restaurante şi ne simţim bine aşa. Dacă alţii fac altceva, este modul în care doresc ei să se distreze şi nu-i condamnăm deloc. Moftul pe care noi ni-l permitem este fumatul de narghilea. Tutunul este amestecat cu miere de albine şi cu arome şi este foarte plăcut mirositor.”
Prima poruncă: Să aştepţi oricât.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.
Posted: December 17th, 2009
Categories:
Evenimente urbane
Tags:
decalog,
octavian,
paler
Comments:
No Comments.
1. Deschişi la orice, dar nu şi la şliţ.
2. Răi cu proştii, dar şi mai răi cu inteligenţii care joacă benevol rolul de proşti.
3. Lucizi cu orice preţ, chiar dacă vom avea aerul că fluierăm în biserică.
4. Să nu iertăm greşelile noastre sub motiv că au mai fost săvârşite şi de alţii.
5. Să nu luăm autoritatea de moment drept valoare incontestabilă.
6. Să discutăm cu clasicii ca şi cum de-abia ar fi debutat.
7. Să nu-i scărpinăm în coarne pe debutanţi doar pentru meritul debutului.
8. Să ne certăm cu criticii literari când n-au dreptate.
9. Să demolăm bisericuţele literare.
10. Să ne demolăm pe noi înşine când dăm greş.
Decalogul Islamic, supranumit şi Tradiţia lui Mahomed (Muhammad), este, la fel ca şi Cele zece porunci evreieşti din cartea Ieşire cap. 20, v. 2, găsit în Sfintele Scripturi: Coran, 17: 22-39.
Capitolul în care acestea sunt expuse, numărul 17, este intitulat “Copiii lui Israel/ Sura drumului nopţii”. Textul prezintă clar că Dumnezeu “a dat lui Moise Scriptura şi a orânduit-o drept ocârmuire pentru fiii lui Israel” Coran cap.17 v. 2.
Cu toate acestea, Dumnezeu sau Allah, prin mijlocirea Sfântului Arhanghel Gabriel, a arătat o Sfântă Scriptură suplimentară lui Mahomed, care începe a fi redactată în anul 610 d. Hr. şi se încheie cu puţin timp înainte de moartea Profetului. Astfel, nu ar trebui să fie surprinzător faptul că Decalogul în Islam este foarte aproape de Cele zece porunci iudeo-creştine.
Extrase din textele lungi ale Coranului şi aranjate cu un substrat negativ de dragul comparaţiei cu decalogul iudeo-creştin, rezultă Decalogul Islamic:
1. Do NOT set up another god with God.
2. Be good to your parents, look after them with
kindness and love.
3. Give to your relatives what is their due.
4. Do NOT be niggardly, nor so extravagant that
you may later feel reprehensive and constrained.
5. Do NOT abandon your children out of fear of
poverty.
6. Do NOT go near fornication, for it is an
immoral and evil way.
7. Do NOT take a life, which God has forbidden,
except in just cause.
8. Do NOT touch the property of others, except for
bettering it.
9. Do NOT follow that of which you have no
knowledge.
10. Do NOT strut about the land with insolence.
În budism, morala (sila) implică vorbirea corectă, acţiunile corecte, precum şi mijloacele de trai corecte. Conduita morală este un stadiu de dezvoltare care conduce un individ pe calea de progres spiritual, culminând cu înţelepciunea sau cu iluminarea.
Timpul este ciclic; reîncarnare este inevitabilă în cazul în care un budist nu a devenit pe deplin luminat prima dată. Urmând codul moral sunt eliminate distragerile ce ar împiedica iluminarea. Ideal ar fi ca orice budist să poată stinge flacăra dorinţei umane, atingând dezlipirea de sine, astfel încât renaşterea să nu se producă, iar Nirvana, ca scop ultim, să fie atinsă.
Cele zece porunci (de dragul comparaţiei învăţăturilor budiste cu cele iudeo-creştine):
1. Thou shalt NOT take another’s life.
2. Thou shalt NOT take that which is not given.
3. Thou shalt NOT engage in sexual misconduct.
4. Thou shalt NOT engage in false speech.
5. Thou shalt NOT use intoxicants.
6. Thou shalt NOT eat after midday.
7. Thou shalt shun worldly amusements.
8. Thou shalt NOT adorn with ornaments and
perfumes.
9. Thou shalt NOT sleep on high or luxurious beds.
10. Thou shalt NOT accept gold or silver
Primele cinci porunci, panca-sila, urmează să fie respectate de către călugări şi mireni deopotrivă. În ceea ce priveşte porunca a treia, abaterea sexuală nu este cu nimic mai puţin decât celibatul pentru un călugăr, şi cu nimic mai puţin decât o normă socială acceptată, cum ar fi adulterul, pentru oricine altcineva. În mod normal, toate cele zece porunci sunt urmate numai de către călugării budişti şi de către călugăriţe.
Partidul nazist a încercat din răsputeri să-l înlăture pe Iisus Hristos din sărbătoarea Crăciunului, cu svastici strălucitoare, colinde păgâne şi cruci de fier.
Multe din schimbările survenite în perioada lui Hitler, instituite pentru a îndepărta influenţa nou-născutului Iisus, de origine evreiască, sunt încă folosite în zilele noastre, relevă o recentă expoziţie deschisă la Centrul de Documentare pe tema National Socialismului din Koln.
Deşi tăvile de prăjituri sub formă de svastică şi hârtia de împachetat cu simbolurile naziste au dispărut de mult, nu la fel se poate spune despre versurile rescrise de nazişti ale celor mai populare colinde.
Practic, Iisus a fost scos din colinde şi înlocuit cu versuri “neutre”. Versiunile naziste au tăiat toate referinţele religioase şi le-au înlocuit cu imaginile câmpurilor înzăpezite. Aceste variante de colinde mai pot fi încă găsite în unele cărţi de cântece.
The rewriting was supervised by the chief Nazi ideologist Alfred Rosenberg and Heinrich Himmler led the way in de-Christing Christmas.
Their plan was to remove the emotional ties of the Church and merge Christmas into a Julfest, a celebration of winter and light which drew on pagan traditions.
“The most important celebration in the calendar did not match their racist credo so they had to push out the Christian elements,” said Judith Breuer, who helped her mother, Rita, pull together the exhibition.
Telegraph.co.uk
1. Eu sunt primarul tău, care te-a scos din casa părinţilor şi-ţi dau un apartament ieftin!
Baron peste întinsul oraşului Constanţa, este nimeni altul decât excentricul primar Radu Mazăre. Faptele sale sunt cunoscute peste mări şi ţări, ba chiar şi peste oceane, până în îndepărtata Brazilie!
2. Să nu fii mai desfrânat decât primarul tău!
Deşi pare o poruncă ce poate fi încălcată de către oricine, chiar şi fără voie, să ştii că nu este usor şi accesibil oricui acest lucru. Scumpul primar are grijă să ridice zi de zi ştacheta, astfel fiind de-a dreptul imposibil să-i încalci porunca. Dimineaţa îl vezi îmbrăcat în ofiţer nazist, la prânz plimbându-se în maşini de epocă, seara în Bamboo dansând cu braziliencele lui, noaptea cu studente frumoase, iar spre dimineaţă beat!
3. Să nu iei în deşert numele primarului darnic!
Primarul Radu Mazăre se bucură maxim pentru că nu există presă ostilă lui în a sa urbă. Circulă zvonuri cum că el ar fi proprietarul unei televiziuni locale şi a câtorva ziare. Cetăţenii au dus chiar mai departe această poruncă şi nu doar că nu rostesc numele lui în contexte nepotrivite, ci, din prea mult respect, îl spun o singură dată pe an. Este vorba de ziua în care primesc cuvenita pungă cu făină, zahăr şi ulei. Slăvit fie primarul Radu Mazăre!
4. Adu-ţi aminte de ziua alegerilor şi nu fi mirat că se va lansa o nouă şmecherie!
Alegerile vin şi trec, dar promisiunile rămân. Domnul primar Mazăre, la ultimele alegeri locale, a promis locuiţe ieftine tinerilor. Mare forfotă a fost în întregul oraş, mai ales că modul de acordare a acestor apartamente s-a facut printr-o tombolă. Tinerii au votat în grup, primarul a ieşit primar.
5. Să nu fii ticălos!
Cuget Liber, un ziar local din Constanţa, era foarte aproape de a mă surprinde plăcut. În paginile sale mi s-a descoperit articolul cu titlul “Locuinţele ieftine pentru tineri sunt, de fapt, scumpe şi de proastă calitate”. Titlul tendenţios mi-a sporit curiozitatea şi drept urmare am trecut la citirea textului. Urât, foarte urât! Cel de a scris articolul a dorit un singur lucru … hai să-l bălăcărim pe primar.
Atenţie!!! Lucru imputat de porunca a 3 a a decalogului, atrăgând, probabil, pedespse groaznice asupra aceluia.
6. Să nu fii un ziarist de duzină!
Ca să fii un ziarist bineplăcut trebuie să scrii articole bine documentate, nu unul în care spui 2 banalităţi, iar restul scrisului să fie completat de interviuri luate unor persoane cu educaţie sub medie şi care mai mult ca sigur nu sunt reprezentative pentru cei implicaţi.
Să nu uiţi, fiule, să ceri părerea ambelor părţi şi să fii, pe cât se poate, imparţial.
7. Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva primarului tău!
Chiar de blocul ar fi aşa cum spun tinerii din interviu, şi nu văd de ce nu ar fi, adică făcut în grabă, scump şi cu materiale de proastă calitate, de ce nu spui că vinovaţi sunt constructorii? Nu cred că Mazăre este direct implicat în construcţia imobilului, păi el dă cu mistrial şi cară molozul cu roaba? Aaaa dacă el a dat cu dedicaţie contracte, atunci spui adevărul şi vei ajunge la …
8. Să nu fii prost, ca să trăieşti mulţi ani fericiţi pe pământul pe care ţi l-a dat ţie Dumnezeu!
Dezamăgită este şi familia Badea. Şi ei aveau contract tot pentru apartament cu două camere, dar, cel mai probabil, îl vor anula în perioada următoare.
“Iniţial, când piaţa imobiliară nu intrase în criză, preţul apartamentului din programul primăriei era foarte bun. Chiar dacă era la roşu, cu finisaje şi instalaţii, tot nu ajungea la preţurile din blocurile vechi. Acum, făcând o socoteală simplă, dai 37.000 de euro pe apartament, cu credit la bancă cu tot, te ajunge poate la 50.000. Mai ai nevoie de cel puţin 10.000 de euro pentru a-l face locuibil şi ajungi la 60.000. Păi cu 60.000 de euro găseşti apartament cu trei camere gata amenajat, în care vii cu hainele şi te muţi. Aşa că nu se mai merită.”
Perfect corect! Păi nu ai nici un ban, dar ţi se pare enorm să iei un credit de 37.000 plus dobânda pe 30 de ani, plus amenajări şi ajungi la o sumă cu care poţi să-ţi iei ceva mai bun, dar tu nu ai nici suma iniţială, ciudat!? Pentru el nu!
Pe principiul ăsta, de ce să nu te gândesti că … 60.000 cu dobânda de la bancă pe 30 de ani te ajunge la 100.000, nu mai bine îţi iei o vilă? Dar pentru o vilă, pe perioada asta de criză, 100.000 e cam mult. Cu banii ăia şi dobânda pe 30 ani ajungi lejer la 200.000, nu mai bine îţi iei un conac?
Complet stupid! Tu, tinere cumpărător, nu ai nici un ban … ci vorbeşti de nişte bani virtuali. Omule, nu fi prost … cu greu vei lua tu şi cei 37.000 de la bancă, aşa că termină cu prostiile!
9. Să nu furi!
Dacă nu vei fura, nu vei putea să-ţi iei un imobil fără un împrumut de la cămătari/bancă. La un venit de 400$, doar printr-un miracol vei putea ca lună de lună să pui 100$ sub saltea, iar 35.000 vei strânge în …. 30 de ani!
Dacă te apuci la 25 de ani de strâns, la 55 de ani te vei putea gândi la întemeierea unei familii având în sfârşit o casă luată cu sudoarea frunţii tale.
*Foarte posibil, ca peste 30 ani, preţul caselor să fie mai mare!
10. Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău!
Dacă eşti împăcat cu ceea ce ai, e foarte bine. Nebunia cu proprietate privată va trebui să se termine. Nu observi că doar în ţările comuniste mai există? Poate n-ar strica să stai cu chirie, iar atunci când va dori Dumnezeu o să ai un imobil pe numele tău.
Băncile sunt şirete şi acum poţi face credit pe o perioadă mai lungă de timp, iar creditul va fi preluat de moştenitorii tăi. Asta le doreşti tu copiilor tăi? Cu părinţii, cu chirie sau în apartamente scumpe şi de proastă calitate, important e să fii om!

Posted: November 26th, 2009
Categories:
Evenimente urbane
Tags:
Comments:
No Comments.