Decalog Urban

Ortodocşii îl sărbătoresc, marţi, pe prorocul Ilie Tesviteanul, considerat începând cu anul 1913 ocrotitorul şi patronul aviatorilor, preoţii explicând acest fapt datorită “felului în care s-a săvârşit din viaţă, purtat în văzduh pe un car de foc”.

Citorul prin “deschiderea cărții”. Dacă vei întrebă unde se “deschide cartea” și cine face acest lucru, răspunsul e simplu: doar în biserică si doar de către preot. Iată cum preotul devine persoana care îți spune “tot ce va fi”. Nu știi de ce nu te poți căsători? Nu ai răspuns la necazurile care vin asupra ta? Nu cunoști ce vor ajunge copiii? etc, mergi la un preot care “deschide cartea” și nu vei mai avea astfel de întrebări. E o cale comodă, nu cere efort: rugăciune, post, metanii. Continue Reading…

Marinus was born Marina in the 6th century. Her father wanted to join a monastery (Monastery of Qannoubine, in the Holy Valley, Lebanon) so he took his daughter – disguised as a boy – with him. Both were admitted and became monks. After living in the monastery for a number of years, it became necessary for both father and daughter to travel. Whilst staying at an inn, the innkeeper’s wayward daughter was attracted to Brother Marinus and tried to seduce her. When Marinus refused the advances, the innkeeper’s daughter claimed that “he” had seduced her and she was pregnant. Marinus refused to debunk the claims by showing that she was, in fact, female, and she was kicked out of the monastery. She lived outside the monastery walls begging. To make matters worse, Marinus was forced to take custody of the child and raise him. She remained there, raising the child, performing harsh penances, and undertaking menial jobs. It was not until her death that her sex was finally revealed. Marinus is revered as a saint in the Roman Catholic, and Orthodox Churches. She is known as Saint Marina the Monk.

Iată cum îl descrie Grigore Ureche în cronica sa: “Fost-au acest Ştefan, om nu mare la statu, mânios, şi degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omorâia fara giudeţ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneşu şi lucrul său ştia a-l acoperi şi unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia şi unde-l biruiau alţii nu pierdea nădejdea că ştiindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui şi fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăşti cum se tâmplă: din pom bun roade bune or să iasă.”

Sânzienele sunt sărbătorite pe 24 iunie, ziua în care se face pomenirea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută şi sub denumirea de “Cap de vară”, pentru că acum soarele ajunge la apogeu.

Potrivit tradiţiei, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile, tămăduiesc bolnavii şi apără semănăturile de grindină.

În ajunul Sânzienelor, pe 23 iunie, fetele culegeau de pe câmp flori de sânziene şi împleteau cununi pe care le aruncau peste case. Dacă acestea se agăţau de horn, era semn că se apropie cununia. Cei în vârstă aruncau coroniţe peste casă, pentru a afla când vor muri. Se credea că atunci când coroniţa va cădea de pe acoperiş, moartea este aproape.

Tot în noaptea de Sânziene, fetele îşi puneau sub pernă flori de sânziene pentru a-şi visa ursitul. În unele zone ale ţării, fetele agăţau coroniţele în diferite locuri şi dacă a doua zi le găseau pline de rouă, era semn că se vor mărita în vara care urma să înceapă. Exista şi obiceiul ca florile împletite în cununi să fie duse în ocolul vitelor, unde, cu ochii închişi, să fie date spre mâncare vitelor. Se credea că după cum va arata vita venită să mănânce cununa, aşa va fi şi viitorul soţ!

În noaptea de Sânziene, flăcăii aprindeau focuri, învârteau făclii şi strigau: “Du-te soare, vino lună,/ Sânzienele îmbună, Să le crească floarea-floare,/ galbena, mirositoare, Fetele să o adune, să le aşeze în cunune, Să le prindă-n pălărie,/ struturi pentru cununie, Boabele să le răstească,/ până-n toamnă să nuntească“.

Gospodarii puneau în seara din ajunul sărbatorii naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, flori de Sânziene la colţul casei dinspre răsărit. Dacă în următoarea zi găseau în coroniţe păr de la animale, era semn că vor avea parte de un an sănătos şi roditor pentru animale.

Bătrânele satului adunau în zorii zilei de 24 iuni, din locuri necălcate, roua Sânzienelor. La întoarcerea spre casă, dacă nu vorbeau şi nu întâlneau pe nimeni, puteau oferi roua ca leac pentru sănătate şi dragoste.

Numele de Sânziene desemnează pe de o parte zânele bune, dar şi florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie.

Sânzienele ca zâne, pot fi aducătoare de rele dacă oamenii lucrează în ziua de 24 iunie. Dacă nu sunt cinstite, stârnesc vijelii şi lasă câmpul fără rod şi florile fără leac.

Florile de culoare galbenă – sânzienele, erau considerate a fi plante de leac. În vechime, ele erau vândute cu usurinţă pe 24 iunie. Cei care vindeau flori strigau în această zi: “Ia sânzienele, sunt bune de leac, aduc noroc!“ sau “Apără de toate relele, de toate bolile!“.

Sânziana, plantă erbacee din familia Rubiaceae, are doua denumiri zonale: sânziană (Oltenia, Banat, Transilvania, Bucovina, Maramureş, nordul Moldovei) şi dragaică (Dobrogea, Moldova de sud şi centrală, Muntenia).

Augustin de Hipona, cunoscut şi ca Sfântul Augustin [de Hipona], conform numelui său din latină Sanctus Augustinus, a scris o carte dedicată minciunii De Mendacio, Despre minciună. Anterior scrisese “Carte despre minciună” şi “Împotriva minciunii”. Conform textului cărţii De Mendatio, care este o operă târzie a sa, Sfântul Augustin grupează minciunile în opt categorii grupate în ordinea severităţii:

1. Minciuni din texte religioase.
2. Minciuni care rănesc pe toţi şi nu servesc nimănui.
3. Minciuni care rănesc pe toţi şi servesc cuiva.
4. Minciuni spuse pentru plăcerea de a minţi.
5. Minciuni spuse pentru “a mulţumi pe alţii într-o manieră elegantă”.
6. Minciuni care nu rănesc pe nimeni şi servesc cuiva.
7. Minciuni care nu rănesc pe nimeni şi salvează viaţa cuiva.
8. Minciuni care nu rănesc pe nimeni şi salvează “puritatea” cuiva.

Sunt puţine locuri în această lume în care te poţi simţi cu adevărat bine, iar în oraşul Maastricht din Olanda se află unul dintre ele. Este vorba despre librăria Selexyz Dominicanen, amenajată într-o biserică din secolul al XIII-lea. Spiritul practic al olandezilor este evidenţiat cu succes de această clădire impresionantă care poate transforma cumpărarea sau lecturarea unei cărţi într-o experienţă religioasă.

Edificiul, ridicat în anul 1294, este unul cu adevărat special. A servit drept biserică timp de 5 secole, până când oraşul Maastricht a fost invadat de Napoleon, în 1794. Ulterior, a fost transormat pe rând în depozit, arhivă, parcare pentru biciclete şi, mai nou, în librărie.

Interiorul clădirii a fost reamenajat de către firma de arhitectură Merkx + Girod. În fosta biserică a fost instalată o structură de oţel de două etaje, unde sunt aşezate cu grijă cărţile. Accesul la partea mai înaltă a bibliotecii din oţel se realizează cu ajutorul scărilor, dar şi a lifturilor speciale.

Unul dintre cele mai interesante elemente ale design-ului interior al librăriei din Maastrich se află în locul fostului cor, transformat în cafenea. Este vorba despre o masă impresionantă în formă de cruce care este iluminată de un candelabru suspendat.

Dacă în alte vremuri un design atât de îndrăzneţ putea fi clasificat drept o blasfemie, acum obiectul nu pare să deranjeze pe nimeni. Aşezaţi de o parte şi de alta a mesei-cruce, olandezii şi turiştii din întreaga lume se pot relaxa la o cafea şi pot purta discuţii pe marginea ultimelor tilturi apărute.

Designul interior al librăriei a fost apreciat şi de către experţii în arhitectură, fiind onorat cu premiul Lensvelt “Architect Interior Prize”. În anul 2008, publicaţia The Guadian a clasificat edificiul drept “cea mai bună librărie din lume” (“best bookstore in the world”).

Din librăria Selexyz Dominicanen pot fi achiziţionate cărţi din domenii variate, iar gestionarea spaţiului şi aranjamentul volumelor sunt asemănătoare cu cele ale unei librării tradiţionale. Cele mai bine vândute cărţi, precum şi cele mai noi titluri sunt expuse pe mesele aflate la parter şi în partea de jos a bibliotecii, fiind uşor accesibile clienţilor.

Selexyz Dominicanen poate fi catalogată cu uşurinţă drept una dintre cele mai interesante librării din lume. Şi asta pentru că lăcaşul de cult nu a fost transformat într-un simplu depozit de cărţi, ci într-un loc ce îţi aduce aminte că viaţa înseamnă mai mult decât muncă şi bani.

Una este să elaborezi o teorie alternativă pentru Înviere, şi alta este să găseşti dovezi din primul secol care s-o confirme. O teorie nu este o dovadă. Oamenii rezonabili cer dovezi, nu doar teorii.

Leonidas şi-a îmbrăcat soldaţii în haine roşii, să nu li se vadă sângele şiroind pe trupuri. Ascunde-ţi rănile, pentru că ele dau speranţă duşmanului.