Decalog Urban

1. Eu sunt primarul tău, care te-a scos din casa părinţilor şi-ţi dau un apartament ieftin!

Baron peste întinsul oraşului Constanţa, este nimeni altul decât excentricul primar Radu Mazăre. Faptele sale sunt cunoscute peste mări şi ţări, ba chiar şi peste oceane, până în îndepărtata Brazilie!

2. Să nu fii mai desfrânat decât primarul tău!

Deşi pare o poruncă ce poate fi încălcată de către oricine, chiar şi fără voie, să ştii că nu este usor şi accesibil oricui acest lucru. Scumpul primar are grijă să ridice zi de zi ştacheta, astfel fiind de-a dreptul imposibil să-i încalci porunca. Dimineaţa îl vezi îmbrăcat în ofiţer nazist, la prânz plimbându-se în maşini de epocă, seara în Bamboo dansând cu braziliencele lui, noaptea cu studente frumoase, iar spre dimineaţă beat!

3.  Să nu iei în deşert numele primarului darnic!

Primarul Radu Mazăre se bucură maxim pentru că nu există presă ostilă lui în a sa urbă. Circulă zvonuri cum că el ar fi proprietarul unei televiziuni locale şi a câtorva ziare. Cetăţenii au dus chiar mai departe această poruncă şi nu doar că nu rostesc numele lui în contexte nepotrivite, ci, din prea mult respect, îl spun o singură dată pe an. Este vorba de ziua în care primesc cuvenita pungă cu făină, zahăr şi ulei. Slăvit fie primarul Radu Mazăre!

4. Adu-ţi aminte de ziua alegerilor şi nu fi mirat că se va lansa o nouă şmecherie!

Alegerile vin şi trec, dar promisiunile rămân. Domnul primar Mazăre, la ultimele alegeri locale, a promis locuiţe ieftine tinerilor. Mare forfotă a fost în întregul oraş, mai ales că modul de acordare a acestor apartamente s-a facut printr-o tombolă. Tinerii au votat în grup, primarul a ieşit primar.

5. Să nu fii ticălos!

Cuget Liber, un ziar local din Constanţa, era foarte aproape de a mă surprinde plăcut. În paginile sale mi s-a descoperit articolul cu titlul “Locuinţele ieftine pentru tineri sunt, de fapt, scumpe şi de proastă calitate”. Titlul tendenţios mi-a sporit curiozitatea şi drept urmare am trecut la citirea textului. Urât, foarte urât! Cel de a scris articolul a dorit un singur lucru … hai să-l bălăcărim pe primar.

Atenţie!!! Lucru imputat de porunca a 3 a a decalogului, atrăgând, probabil, pedespse groaznice asupra aceluia.

6. Să nu fii un ziarist de duzină!

Ca să fii un ziarist bineplăcut trebuie să scrii articole bine documentate, nu unul în care spui 2 banalităţi, iar restul scrisului să fie completat de interviuri luate unor persoane cu educaţie sub medie şi care mai mult ca sigur nu sunt reprezentative pentru cei implicaţi.

Să nu uiţi, fiule, să ceri părerea ambelor părţi şi să fii, pe cât se poate, imparţial.

7. Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva primarului tău!

Chiar de blocul ar fi aşa cum spun tinerii din interviu, şi nu văd de ce nu ar fi, adică făcut în grabă, scump şi cu materiale de proastă calitate, de ce nu spui că vinovaţi sunt constructorii? Nu cred că Mazăre este direct implicat în construcţia imobilului, păi el dă cu mistrial şi cară molozul cu roaba? Aaaa dacă el a dat cu dedicaţie contracte, atunci spui adevărul şi vei ajunge la …

8. Să nu fii prost, ca să trăieşti mulţi ani fericiţi pe pământul pe care ţi l-a dat ţie Dumnezeu!

Dezamăgită este şi familia Badea. Şi ei aveau contract tot pentru apartament cu două camere, dar, cel mai probabil, îl vor anula în perioada următoare.

“Iniţial, când piaţa imobiliară nu intrase în criză, preţul apartamentului din programul primăriei era foarte bun. Chiar dacă era la roşu, cu finisaje şi instalaţii, tot nu ajungea la preţurile din blocurile vechi. Acum, făcând o socoteală simplă, dai 37.000 de euro pe apartament, cu credit la bancă cu tot, te ajunge poate la 50.000. Mai ai nevoie de cel puţin 10.000 de euro pentru a-l face locuibil şi ajungi la 60.000. Păi cu 60.000 de euro găseşti apartament cu trei camere gata amenajat, în care vii cu hainele şi te muţi. Aşa că nu se mai merită.”

Perfect corect! Păi nu ai nici un ban, dar ţi se pare enorm să iei un credit de 37.000 plus dobânda pe 30 de ani, plus amenajări şi ajungi la o sumă cu care poţi să-ţi iei ceva mai bun, dar tu nu ai nici suma iniţială, ciudat!? Pentru el nu!

Pe principiul ăsta, de ce să nu te gândesti că … 60.000 cu dobânda de la bancă pe 30 de ani te ajunge la 100.000, nu mai bine îţi iei o vilă? Dar pentru o vilă, pe perioada asta de criză, 100.000 e cam mult. Cu banii ăia şi dobânda pe 30 ani ajungi lejer la 200.000, nu mai bine îţi iei un conac?

Complet stupid! Tu, tinere cumpărător, nu ai nici un ban … ci vorbeşti de nişte bani virtuali. Omule, nu fi prost … cu greu vei lua tu şi cei 37.000 de la bancă, aşa că termină cu prostiile!

9. Să nu furi!

Dacă nu vei fura, nu vei putea să-ţi iei un imobil fără un împrumut de la cămătari/bancă. La un venit de 400$, doar printr-un miracol vei putea ca lună de lună să pui 100$ sub saltea, iar 35.000 vei strânge în …. 30 de ani!

Dacă te apuci la 25 de ani de strâns, la 55 de ani te vei putea gândi la întemeierea unei familii având în sfârşit o casă luată cu sudoarea frunţii tale.

*Foarte posibil, ca peste 30 ani, preţul caselor să fie mai mare!

10. Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău!

Dacă eşti împăcat cu ceea ce ai, e foarte bine. Nebunia cu proprietate privată va trebui să se termine. Nu observi că doar în ţările comuniste mai există? Poate n-ar strica să stai cu chirie, iar atunci când va dori Dumnezeu o să ai un imobil pe numele tău.

Băncile sunt şirete şi acum poţi face credit pe o perioadă mai lungă de timp, iar creditul va fi preluat de moştenitorii tăi. Asta le doreşti tu copiilor tăi? Cu părinţii, cu chirie sau în apartamente scumpe şi de proastă calitate, important e să fii om!

În 1656, vestitul filosof evreu Baruch d’Espinoza a fost atacat de un credincios evreu care i-a găurit haina cu o lovitură de cuţit.
Drept cauză pentru acest incident au servit vizitele pe care filosoful le făcea unui fost iezuit liber cugetător. Acuzat de “erezii înspăimântătoare” şi de “acţiuni monstruoase” el este dat afară din Sinagogă prin următoarea sentinţă: “Pronunţăm excomunicarea, expulzarea, anatema şi blestemul asupra lui Baruch d’Espinoza… Fie ca Dumnezeu să nu-l ierte niciodata”.
Potrivit lui Colerus, primul biograf al lui Spinoza, la evrei ar exista trei forme de excomunicare dintre care cea mai puternică, anatema Schammatha, i-ar fi fost aplicată filosofului. Ea se încheie cu cuvintele: “Ne rugăm bunului Dumnezeu să nimicească un asemenea om şi să grăbească ziua căderii şi pieirii sale. Doamne Dumnezeule, Dumnezeu al duhurilor, coboară-l mai jos decât pe orice păcătos, fă-l să dispară, nimiceşte-l, dă-l morţii, fă-l să piară”.

Excomunicarea – este de 2 feluri: Mică, care constă în oprirea de la primirea Sfintei Împărtăşanii şi Mare, care constă în oprirea de a mai participa la orice slujbă şi scoaterea (fizică) din biserică.

Anatema – sensul cuvântului este acela de condamnare, excludere din societate, pieire veşnică. Ea se aplică atât clericilor cât şi mirenilor!

Dr. Edward Peters, doctor în drept canonic şi civil, într-un interviu dat revistei Catholica vorbeşte despre excomunicare:

- Puteţi da o definiţi simplă “excomunicării”?

Da. Excomunicarea este cea mai serioasă cenzură pe care Biserica Catolică o impune membrilor săi. Excomunicarea îşi are rădăcinile adânc în istoria ecleziastică, şi este încă utilizată, de fapt utilizată tot mai mult, şi în zilele noastre. Excomunicarea este însă mai mult decât o simplă penalizare pentru acţiunile din trecut; este cu adevărat o chemare urgentă la modificarea comportamentului cuiva pe viitor. Excomunicarea este clasificată ca o “pedeapsă medicinală” de către Biserică, tocmai pentru că scopul ei principal este acela de a produce o schimbare în individ. Pedepsirea anumitor acţiuni prin excomunicare demonstrează că anumite acţiuni sunt fundamental greşite şi aduc prejudicii profunde atât persoanei care le înfăptuieşte, cât şi celor din jur.

- Care sunt cele mai frecvente concepţii greşite?

Aş spune că sunt două, sau poate trei. Prima ar fi aceea că excomunicarea este modul prin care cineva este dat afară din Biserică. Nu este adevărat. Există modalităţi de a anula statutul cuiva de membru al Bisericii, dar excomunicarea nu este unul dintre ele. Analogia la care recurg pentru a explica ce înseamnă excomunicarea este cea a unui criminal care are de ispăşit o lungă pedeapsă în închisoare. El este în închisoare, dar rămâne un cetăţean legat de legile ţării sale. Dacă, să spunem, deţine o proprietate de pe urma căreia are profit, el trebuie să plătească taxele chiar dacă este în închisoare. Dacă comite o altă fărădelege în închisoare, poate fi judecat pentru ea ş.a.m.d. Bineînţeles că un criminal îşi pierde anumite drepturi importante cum ar fi libertatea de mişcare şi dreptul la vot, dar el rămâne un cetăţean. În mod similar, şi persoana excomunicată rămâne membră a Bisericii, dar îşi pierde anumite drepturi importante legate de calitatea de membru al Bisericii şi este exclusă de la anumite activităţi sau beneficii ale Bisericii.

A doua concepţie greşită este aceea că persoanele care mor excomunicate merg în iad. Poate se duc, poate nu, dar noi nu avem de unde să ştim acest lucru în mod cert. În orice caz, Biserica nu are nici un fel de jurisdicţie asupra persoanei decedate şi soarta ei finală este hotărâtă de Dumnezeu, în virtutea vieţii pe care acea persoană a dus-o. Bineînţeles, a te prezenta în faţa lui Dumnezeu pentru judecată în starea de excomunicare din partea Bisericii Sale de pe pământ nu este un lucru bun.

A treia concepţie greşită este aceasta: mulţi oameni cred că dacă un anumit catolic comite o faptă pentru care pedeapsa este excomunicarea automată (de exemplu schismă, erezie, avort), aceasta vine în mod automat după comiterea faptei. Aceasta nu este în mod necesar adevărat, dar pentru a înţelege aceasta trebuie să facem referire la canoanele 18, 1323 şi 1324, între altele, canoane care conţin o listă de factori care reduc sau chiar anulează răspunderea pentru delictele canonice. Luate individual, aceste excepţii sunt foarte clare, dar dacă privim totul ca pe un întreg, aşa cum trebuie, ele pot face să fie mult mai dificil a determina dacă excomunicarea automată a fost inclusă într-un anumit caz.

Deci ce se întâmplă cu cazurile în care dreptul canonic pare să impună excomunicarea automată? În mod invariabil, în aceste cazuri discuţia se îndreaptă spre aspectele tehnice ale dreptului canonic în loc să rămână concentrată asupra comportamentului ofensiv care a dat naştere discuţiei. Mulţi canonişti cred că aspectul automatic a unor acţiuni excomunicabile nu face altceva decât să obstrucţioneze eficacitatea legii şi ar prefera ca acest aspect să fie eliminat. Ei arată că nici un sistem de legi modern nu include ceva echivalent cu o “condamnare automată” la comiterea unei infracţiuni, că lunga listă de excepţii la pedeapsa automată slăbeşte substanţial şansele ca astfel de pedepse să fie aplicate în majoritatea cazurilor, şi că Codul Canonic al Bisericilor Orientale (CCEO), care a apărut la câţiva ani după Codul din 1983 al Bisericii Romano-Catolice, a renunţat în totalitate la pedepsele automate. Însă Codul din 1983 spune ceea ce spune. Datoria noastră este aceea de a aplica legea aşa cum este scrisă cât mai fidel cu putinţă.

- Au existat cazuri de excomunicări false sau greşite?

Fără îndoială. Îmi vine în minte Sfânta Ioana d’Arc. De fiecare dată când judecători umani iau decizii asupra unor comportamente există posibilitatea de a greşi, posibilitatea excesului de zel sau a incorectitudinii. O excomunicare greşită sau falsă nu îl leagă pe Dumnezeu. După cum am menţionat, El este ultimul judecător al inimilor. Pe de altă parte, a nu impune o excomunicare acolo unde este cazul este de asemenea o greşeală. Amintiţi-vă, excomunicarea este o “pedeapsă medicinală” care serveşte la binele comun al Bisericii. Dacă într-un anumit caz excomunicarea este meritată, dar nu este impusă, binele pe care l-ar putea face excomunicarea nu s-ar înfăptui. După cum am spus, consider că excomunicarea automată ar trebui lăsată la o parte, dar şi că excomunicarea oficială ar trebui aplicată mai frecvent. Acestea nu sunt poziţii inconsecvente.